Mood shift

I realized some time ago that it doesn’t take too much for me to cheer up. Whether I had a bad day at work, lost something, made some stupid decision or got offended, there are small things that can reverse my mood just like that.

I heard a friend saying that our actions and mood should be consistent with our beliefs and that we should base out life on something that doesn’t ever change. God, she said, suggesting that the only thing worth building on is God: a real, intelligent and interested in me God.

I was in a hurry, navigating through the alleys, making short turns trying to avoid the people that were there to decide that type of bread is better for them. The Hypermarket was not too crowded so early in the morning though, and that was good because I was late for work, made a stop to the bank and dealt with some not so pleasant issues while there and decided I should grab something to eat while running to work. Literally running.

On comes on the store’s playlist Matisyahu, a spiritual, amazing rhythms and intelligent lyrics band. It is only fair to say that I rushed no more. I stopped there for a second. The day just got better.

But I’m still working on the consistency thing.

Basm vs. realitate

Tata scotocea in ladita de pe masa din bucatarie ce e de obicei plina cu fructe de sezon. Resemnat mi-a aruncat peste umar: Cred ca le-a mancat Marta pe toate! Marta e sor’mea mai mica.

Ce cauti? l-am intrebat.

Semintele de floarea soarelui, mi-a raspuns fara sa se opreasca din cautare.

Amuzat, il intreb: Mananci multe seminte?

S-a oprit si s-a intors pe jumatate catre mine. Zambind smechereste, a ridicat un deget in aer ca si cum urma sa imi spuna secretul tineretii fara batranete si vietii fara de moarte.

Mananc cand pun pauza, pentru ca eu ma odihnesc, nu stau degeaba, a zis si s-a intors sa scotoceasca in continuare.

…

Dupa mai mult de zece ani de umblat pe ici pe colo am avut ocazia sa ma intorc cu lucrul aproape de parintii mei. La 18 ani am plecat la facultate la Capitala si dus am fost. De la Bucuresti m-am mutat in Timisoara, si de acolo… tot asa, pana acum un an cand am revenit pe plaiurile Tarii Romanesti.

Ai mei sunt la o aruncatura mai sanatoasa de piatra de Bucuresti.

In tot acest timp de umblat in lumea larga, ca feciorul din basm cautand sa imi gasesc rostul in viata, m-am departat de ai mei. Stiu ca am pierdut si caut acum sa releg o relatie ce s-a subtiat odata cu trecerea timpului.

Inteleg acum ca o relatie nu se pastreaza prin vizite facute in graba de doua sau trei ori pe an ci necesita vointa si actiune. Eu, in secolul abonamentelor telefonice cu minute nelimitate, cu skype la orice colt al tehnologiei, am reusit sa ridic ziduri invizibile intre mine si cei ce m-au adus pe lume.

…

Acum cateva zile am mers cu ai mei parinti in Parcul Carol. Mama avea chef de plimbare, sa vada din nou florile de pe scarile ce urca catre Mausoleu. Ii plac trandafirii, chiar si cei ce nu sunt in gradina ei bine ingrijita.

Mormantul celor vii

Tata mergea la cativa pasi inaintea noastra. Eu si Mama mergeam brat la brat. O supara piciorul pe care l-a rupt culegand mere acum un an si ceva. La cincizeci si ceva de ani in copaci – alta poveste.

Ploaia marunta ameninta sa se inteteasca. Pamantul inmuiat se lipea de tenesii mei rosii. Drumul de munte ne ducea catre mormintele parintiilor mamei mele.

Organizasem iesirea asta de ceva timp. Mama pregatise cateva rasaduri de flori si cumparase trei lopeti/mistrii de gradinarit.

Nu am apucat sa stam prea mult la morminte. Ploaia, asa cum promisese, se intetise. Am apucat sa jumulim cateva burieni si sa plantam in locul lor cateva flori. Nu am putut pleca de acolo insa fara sa dam o tura chipesului tintirim de munte. Si cand spun „de munte” sunt cat se poate de descriptiv. Mormintele au o vedere pentru care sunt invidios: o vale pe jumatate padure pe jumatate livezi, ambele radiind a pace si vesnicie. Mama imi tot spune ca daca moare inaintea lui Tata, vrea sa fie inmormantata langa Mama ei. Intr-un fel, acum o inteleg.

Eu venisem acolo sperand la o iluminare Divina asupra vietii si mortii. Imi imaginam ca asta se intampla cand vezi mormintele stramosilor tai. Am plecat de acolo doar ud pana la piele si impacat ca am ajuns in sfarsit sa vad unde sunt imormantati bunicii mei.

Nu sunt trist totusi. Stiu ca ii voi revedea odata cand nu vom mai avea trup de carne.